
În ziua de miercuri, 5 septembrie 2007, Dumnezeu a îngăduit, pentru păcatele noastre multe şi grele, ca ape uriaşe să zguduie din temelii şi să şteargă cea mai mare parte a oraşului Tecuci şi alte câteva localităţi limitrofe.
Toţi suntem vinovaţi pentru aceasta. Toţi, fără excepţie. Ne recunoaştem cu mare pocăinţă vina, mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a certat numai cu un deget şi tragem nădejde, cu ajutorul Său, că ne vom intoarce la viaţa curată.
Fraţilor, în Tecuci şi în împrejurimi, suferinţa este în inima şi pe chipul tuturor. Cei mai necăjiţi dintre noi au nevoie de ajutorul dvs. Aici nimic nu este în plus. Oamenii au mai rămas doar cu sufletele îndurerate. Ei se aseamănă acum foarte mult cu Domnul Hristos răstignit. Suferinzi, infometaţi, infriguraţi nopţile, se bucură şi izbucnesc în lacrimi pentru fiecare pâine primită.
Oare vedem cum Domnul Hristos locuieşte în fiecare dintre ei, cum ne aşteaptă pe toţi şi ne roagă să le dăm o mână dumnezeiască de ajutor?
Eu cred da.
Doamne ajută!
No comments:
Post a Comment